Oprescu acuză un blat Mitrea-Blaga la Bucureşti

2008 iunie 10

Candidatul independent susţine că şeful de campanie al social democraţilor şi Vasile Blaga au negociat “capul lui Oprescu” la un restaurant. Mitrea spune că el se află de sâmbătă pe un pat de spital din Germania.

Cu doar trei zile înainte de încheierea campaniei electorale pentru Primăria Capitalei, şi având circa două procente avans în sondaje în faţa pedelistului Vasile Blaga, candidatul independent Sorin Oprescu a ieşit la atac. Şi încearcă să scape din nou de imaginea de reprezentant al PSD, pe care implicit liderii social democraţi i-au reatribuit-o în ultimele zile, după ce şi-au anunţat susţinerea pentru acesta. Şi acuză trădarea, blatul, complotul PSD-PD-L. Oprescu s-a năpustit marţi într-o conferinţă de presă împotriva şefului de campanie al social democraţilor Miron Mitrea pe care îl acuză că s-a întâlnit cu Vasile Blaga într-un restaurant pentru a-i negocia “capul”.

“Recordul bătut azi de Bucureşti este straniu. S-a deschis în acest weekend cel mai mare restaurant din lume, încap aproape 300.000 de oameni, cei care au votat PD-L şi PSD. De la cele două mari partide, 300.000 de oameni au fost înghesuiţi într-un restaurant, pentru ca să slujească interesele a două personaje, Blaga şi Mitrea. Au intrat în negociere directă, venind fiecare la masă cu câte 150.000 de oameni, cu cei convinşi că sunteţi în tabere diferite. Blaga şi Mitrea, în interesul lor îngust, au lăsat orice pretenţie de verticalitate deoparte, şi au pus un fel de Yalta pe un şerveţel de restaurant, soarta bucureştenilor. Şi-au împărţit sectoarele acestui oraş (…) Harta soluţiilor a lui Blaga şi a lui Mitrea. Asta se întâmplă în spatele uşilor închise. Acestea sunt soluţiile lui Blaga şi Videanu”, a declarat Sorin Oprescu.

“S-a negociat capul lui Oprescu, asta mi-au spus unii”, a menţionat Oprescu. “Dacă s-ar fi putut negocia capul meu, nu ar fi fost nici o problemă. Nu m-ar fi deranjat să se facă un aranjament mioritic în care eu să fiu învins, pentru că ştiu că nu pot fii învins aşa. Furat da, învins nu. Eu am simpatia bucureştenilor. Ce s-a negociat acolo a fost îngenuncherea bucureştenilor, cei care au crezut în liderii lor”, a adăugat el. Sorin Oprescu a declarat că “Blaga e Videanu şi Videanu e Blaga, iar acest cuplu are azi un suporter, Mitrea”.

În replică la acuzaţiile lui Oprescu, Miron Mitrea spune că acesta a fost intoxicat. “Sunt într-un spital din München de sâmbătă, acolo unde îmi rezolv nişte probleme de sănătate. Stau cuminte în pat şi nu m-am întâlnit cu nimeni. El a fost intoxicat probabil din zona PD-L, e şi mai vulnerabil în perioada asta. Noi avem aceeaşi poziţie: susţinem candidaţii PSD la sectoare şi pe ceilalţi împotriva dreptei, în special a PD-L, iar la Primăria Capitalei, pe Sorin Oprescu. Nu m-am întâlnit cu nimeni din staffurile de campanie ale celor doi candidaţi, iar cu Blaga şi Oprescu nu am vorbit de cel puţin două luni”, a declarat pentru Realitatea TV, Mitrea.

sursa: Catidianul

2 Responses leave one →
  1. 2008 iunie 11
    Deveanu Silviu permalink

    Partidele politice:PSD, PDL, PNL, PNG, PIN etc. n-au nici un interes in sustinerea unui independent, oricine ar fi el. Pe ei ii intereseaza doar oamenii lor, aflati in aceste structuri mafiote, simple adunaturi de derbedei penali, tari in clantza. Un eventual succes al lui Oprescu ar insemna sfarsitul mizeriei in care a fost impinsa tara de politicienii ticalosi, fara minte, fara scoala, ar insemna o “revolutie” reala in societatea romaneasca. Sa dea Dumnezeu minte bucurestenilor sa voteze contra politicienilor ticalosi de care Doctorul s-a dezis.

  2. 2008 iunie 11
    bătăiosu permalink

    Parafrazand o veche lozinca anti-fesenista: cine sta 15 ani langa Iliescu, nu poate gandi ca un independent!

Leave a Reply

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS