Sorin Oprescu vrea sa demoleze Muzeul Satului

2008 mai 19

Exclusiv – Oprescu demolatorul! ( Dan Barbu, Interesul Public)

SOS Muzeul Satului

În cazul în care ar ajunge în poziţia de şef al Bucureştiului, în combinaţie cu mafia imobiliară, Sorin Oprescu a pus la punct un „tun“ care le-ar întrece pe toate cele date în Bucureşti în ultimii 18 ani, pentru că valoarea acestuia ar depăşi două miliarde de euro. Unul dintre foştii oameni de încredere ai doctorului Oprescu ne-a dezvăluit un plan machiavelic: compania Metropolitan Investment & Development ar urma să capete, prin mutarea Muzeului Satului, peste 10 hectare de teren în inima Capitalei, în Parcul Herăstrău, pe care să construiască un cartier de lux. Cartierul are deja un nume – „New Village Residence“ – şi o prezentare 3D lucrată de o echipă de arhitecţi francezi, cu ajutorul căreia mafia imobiliară încearcă să „sindicalizeze“ fondurile necesare realizării proiectului. „Interesul Public“ vă prezintă, în exclusivitate, imaginea viitorului complex rezidenţial.

„Interesul Public“ a prezentat scenariul diabolic prin care locuitorii Bucureştiului ar putea fi deposedaţi de unul din puţinele locuri emblematice ale Capitalei. E vorba de Muzeul Satului, din Parcul Herăstrău.

Blocuri-turn pe malul Herăstrăului

Metropolitan Investment & Development este o companie deschisă în Antilele Olandeze, cu conturi la bănci din Estonia, de unde se fac plăţi cu valiza pentru susţinerea campaniei lui Sorin Oprescu. Până în prezent, pe această filieră se pare că s-au primit aproximativ 3,8 milioane de euro, bani care reprezintă de fapt un avans pentru realizarea unui proiect care rivalizează cu cele din Dubai. Firma din Antilele Olandeze are în seifuri un proiect rezidenţial despre care se aude că s-ar mai fi plimbat şi pe la alţi candidaţi, dar singurul care a acceptat „să stea de vorbă“ cu reprezentanţii acestui grup de interese ar fi Oprescu. E vorba de construirea a şase blocuriturn, fiecare de câte 40 de etaje. În plus, pe cele 10 hectare de teren din Herăstrău pe care în acest moment se află Muzeul Satului ar urma să se mai construiască o sală de sport, un cinematograf în aer liber cu circuit închis, o sală de recepţii, o faleză de promenadă şi un mic port turistic pe malul Lacului Herăstrău. Informaţiile legate de acest „tun“ imobiliar au ajuns la urechile unor oameni din anturajul lui Oprescu, care au surprins frânturi de discuţii ale acestuia cu un cunoscut samsar de terenuri, care a furnizat soluţia deposedă rii muzeului de teren.

Solicitare adresată Guvernului

Chiar dacă sursele noastre ne-au descris o ipoteză halucinantă – privind mutarea Muzeului Satului „Dimitrie Gusti“ la margine de Bucureşti pentru a face loc unui cartier de lux, având în minte destule manevre funciare incredibile executate în România ultimilor 18 ani, am demarat acţiuni menite să pună la adăpost Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“ de orice abuz. Sesizând faptul că muzeul, aşa cum au afirmat cei care cunosc detalii ale proiectului, nu are un act de proprietate asupra terenului în cauză, „Interesul Public“ a adresat guvernului solicitarea de a lă- muri regimul proprietăţii terenului pe care se află Muzeul Satului. Suntem convinşi că premierul Tăriceanu nu are niciun interes în a menţine starea de incertitudine legată de acest subiect. Sperăm că Guvernul va limpezi lucrurile, astfel încât nimeni niciodată să nu poată schimba destinaţia acestui teren.

Candidaţii susţin demersul „Interesului Public“

În plus, după modelul inaugurat de „Platforma Societăţ ii Civile pentru Bucureşti“, ne-am adresat tuturor candida- ţilor la Primăria Generală, solicitâ ndu-le angajamentul că nu vor accepta niciodată ca Bucureştiul să piardă Muzeul Satului. Principalii candidaţi la poziţia de primar general al Capitalei şi-au afirmat sprijinul în favoarea campaniei „SOS Muzeul Satului“ şi au semnat apelul „Interesului Public“. E vorba de Vasile Blaga, Ludovic Orban, Cristian Diaconescu, Cozmin Guşă, Codrin Ştefănescu, Virginia Vedinaş. Interesant, unul dintre cei care a semnat apelul nostru – Adrian Vilău – a confirmat informaţiile publicate până în prezent.

De ce fuge Oprescu?

Candidatul-fraudă Sorin Oprescu fuge din faţa confruntărilor electorale. Săptămâna trecută, vineri, Realitatea TV a organizat o emisiune electorală la care au fost invitaţi Vasile Blaga, Ludovic Orban, Cristian Diaconescu, Cozmin Guşă şi Sorin Oprescu. Ultimul pe listă, Sorin Oprescu, a dat bir cu fugiţii şi a refuzat, fără explicaţii, participarea la respectiva emisiune. De ce fuge Oprescu? Simplu – în confruntări de acest gen se demască impostura! O vorbă din bătrâni spune: „De ce ţi-e frică nu scapi!“. În curând, „Interesul Public“ va prezenta noi dovezi ale dispreţului lui Sorin Oprescu faţă de cetăţean, faţă de banul public, faţă de lege.

sursa: Intersul Public

3 Responses leave one →
  1. 2008 mai 24
    andrei permalink

    oprescu este hot si corupt..vrea sa para om cinstit si de incredere dar nu ii iese..se da de gol cu fiecare miscare pe care o face si cu fiecare vorba pe care o spune…daca nu ar avea nimic de ascuns ar fi prezent la toate conferintele..insa “domnul” oprescu nu binevoieste sa se prezinte…oare de ce? ii este frica ca se afla de planul lui de a distruge muzeul satului? oprescu nu da dovada decat de nesimtire si de dispret fata de cetateni…si culmea, are pretentia sa-l votam..

  2. 2008 mai 24
    Bogdan81 permalink

    Omul acesta nu este sa natos daca in loc sa pastreze sa il restaureze el vrea sa il distruga. Trebuie sa nu fii sanatos daca faci asa ceva.

  3. 2008 mai 24
    radu permalink

    Cum sa distrugi sufletul traditional romanesc domnule Oprescu …Oare pentru astfel de combinatii doriti sa fiti ales primar ..Au interlopii din spatele dumneavoatra combinatii de facut si nu au prin cine,..Va dau bani de campanie si dumneavoastra trebuie sa le platiti datoriile

Leave a Reply

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS