Geoana vrea sa guverneze singur avand ca aliati partide liliput
Reprezentanţii a patru partide (proclamate de stânga sau de centru-stânga) s-au perindat prin biroul lui Mircea Geoană pentru a discuta despre platforma stângii democratice. Geoană s-a declarat mulţumit de rezultatele întâlnirilor ce au avut ca scop “coagularea în jurul PSD a unei platforme de stânga, în vederea câştigării alegerilor parlamentare şi a formării viitorului guvern”. “De ce nu, să formăm singuri viitorul guvern. Am fi astfel la adăpost de a face anumite compromisuri ideologice pentru formarea guvernului”, a explicat Geoană sensul discuţiilor cu cele patru partide liliput – Partidul Ecologist Român, PSD-Constantin Titel Petrescu, Partidul Verde şi Partidul Alianţa Socialistă, toate formaţiuni de câte aproximativ 0,2% în opţiunile elctoratului, aşa cum arată rezultatele la alegerile pentru Parlamentul României din 2004 şi europarlamentarele de anul trecut. Deşi toate la un loc aduc PSD doar vreo 0,8%, Geoană nu s-a aratat ingrijorat, batand moneda pe câştigarea alegerilor generale împreună cu cele patru partide minuscule, pentru locale nefiind programată o alianţă electorală, doar acord de sprijin şi colaborare. De altfel, şi reprezentanţii acestor partide s-au arătat optimişti. Secretarul general al PER, Cristian Jura, susţine că formaţiunea sa are “un nucleu dur de 2%”, procent rezultat din “sondaje, combinat cu rezultatele la ultimele alegeri”. Liderul Verzilor, Ionicescu Gheorghe, spune şi el că partidul este peste “scorul de 0,4%” obţinut la euroalegeri, ajungând chiar la 2%-3% în anumite zone. Acum intelegem de ce Bătrânul Edec l-a gudurat pe Geoană cu apelativul de “Prostănac”. Cu astfel de strategii, PSD-ul mai are de asteptat pana sa ajunga la putere.






