Tupeu maghiar

2008 martie 18

Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba crede că Parlamentul României va trebui să voteze autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Europarlamentarul consideră această soluţie una europeană, care a fost aplicată şi în cazul Tirolului de Sud, în Italia, şi al Insulelor Aland, în Finlanda.

Sogor Csaba spune că oamenii nu ar trebui să se teamă, deoarece autonomia nu lezează integritatea teritorială a unei ţări. “Autonimia nu se declară, adică se declară, dar prima oară se votează în parlamentul naţional. Deci nu ştim. Anul astă, anul viitor, cândva, dar va fi votată. Şi dacă Ţinutul Secuiesc va dobândi o autonomie teritorială asta va fi decis în parlamentul naţional. Nu prin luptă de stradă cum ar crede unii, ci foarte democratic”, a declarat Sogor Csaba.

Acelasi Sogor Csaba susţine că va milita la Bruxelles pentru ca limba maghiară să fie a doua limbă oficială a statului român. Şi aceasta în cazul în care va fi ales europarlamentar la scrutinul din această toamnă. Declaraţia a fost făcută, sâmbătă, la întâlnirea liderilor UDMR care a avut loc la Târgu Mureş.

Sogor Csaba a spus că va milita la Bruxelles ca maghiara să fie a doua limbă a statului, cel puţin acolo unde comunitatea maghiară reprezintă 20% din totalul populaţiei. Senatorul a mai declarat că dacă autonomia sau bilingvismul sunt bune în Europa, atunci ele vor fi bune şi pentru România. Sogor Csaba este al doilea pe lista UDMR pentru europarlamentare.

sursa: Realitatea TV 

One Response leave one →
  1. 2008 septembrie 16
    admin permalink

    Pericol pentru…hun(gur)i : veţi avea război cu Dacii !!!
    http://apologeticum.wordpress.com/2008/09/16/pericol-pentruunguri/

Leave a Reply

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS