Nu s-a putut bucura bine bietul om de succesul său, care i se datoarează în întregime, că ai noştri
politicieni s-au şi repezit să-l înşface! Sâmbătă, Deputatul PNL Mirel Taloş, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, a declarat pentru MEDIAFAX că va propune guvernului să-l implice pe Costel Busuioc într-un proiect de promovare a imaginii României în Spania. Noroc cu acest tânar talentat, nebăgat în seamă în ţara natală, că face cinste României…
Acum după ce a dovedit lumii că, deşi un umil concetăţean de-al nostru, are un talent care îl poate propulsa pe firmamentul marilor tenori ai lumii, zidarul ajuns superstar, a fost căutat şi de Preşedinte, să nu mai vorbesc de cohortele de ziarişti care îl urmăresc pretutindeni:
„Alo? Bună ziua, domnule preşedinte… Vă mulţumesc din toată inima, este o mare onoare să vorbesc cu dumneavoastră“, încerca ieri Costel Busuioc să-şi stăpânească emoţiile la prima sa conversaţie cu preşedintele României, care l-a sunat personal să-l felicite pentru reuşita din Spania. „Eu aşa o să rămân întotdeauna, niciun succes din lume nu o să mă schimbe… Vă mulţumesc pentru sfaturi şi pentru urări, e o onoare pentru mine şi pentru familia mea“, a adăugat noul erou al României, încercând să-i povestească preşedintelui care au fost necazurile lui din ultima săptămână, când a crezut că „totul s-a dus de râpă“, şi apoi cât s-a bucurat atunci când destinul a decis să-i demonstreze contrariul.
Primarul comunei ieşene Tomeşti, Ştefan Timofte, s-a repezit si el să profite după urma succesului tânărului de 33 de ani câştigător al concursului „Hijos de Babel“, declarând că vrea să-i acorde lui Costel Busuioc titlul de cetăţean de onoare al localităţii în care s-a nascut.
Ce au făcut politrucii noştri până acum pentru acest om? Nimic! Cum nimic fac pentru întreg poporul român, în afară de ei şi de ai lor! Oameni cu talent în Romania sunt cu duiumul, dar în loc să îmbogăţească ţara natală cu aptitudinile, talentul, inteligenţa şi munca lor , înavuţesc pe alţii, de pe urma lor profitând popoarele care-i susţin şi-i încurajează! Credeţi că acest „Pavarotti din Banat“ , cum este poreclit tânărul de 33 de ani, ce are doar 8 clase, fost paznic la oi, apoi spălator de vagoane în Gara de Nord din Timişoara, maseur la un azil de bătrâni şi zidar în Spania, după ce a fost înjosit la Emisiunea “Surprize, surprize” din 20005, va renunţa de dragul unei burse pentru studii de canto şi teoria muzicii la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti pe care intenţionează să-i ofere Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, la contractul cu Sony şi la ţara adoptivă, după ce a declarat că îşi doreşte să rămână definitiv în Spania ca un semn de recunoştiinţă pentru ţara care i-a oferit atat de mult? Domnilor, e deja prea târziu!
Ruşine să vă fie pentru bătaia de joc la adresa românilor talentaţi şi muncitori, nu ne meritaţi!
martie 18, 2008 at 11:53 am
Bravo Costel, esti un adevarat Pavaroti.Ne bucuram din suflet pentru tine si sa ai grija de vocea ta si de semnaturile care le dai.
Iti uram tot binele din lume si succes in continuare.
Mirela din Calafat