Aflat la Stockholm, Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a promulgat legea votului uninominal.

Şeful statului a precizat că a trimis în ţară o copie a decretului de promulgare, pe fax, iar decretul original va ajunge, joi, prin curier, la Monitorul Oficial, pentru publicare.

Şi astfel, datorită poftei ce-a poftit-o, Preşedintele are cu ce se lăuda la electorat. Ce mai contează că e o lege întortocheată care va da multe bătăi de cap juriştilor, cât despre ce a înţeles Badea Costel din Poplaca, n-are a face, dar noi putem acum vota un candidat al unui partid care nu trece pragul electoral, şi deci să nu ajungă în Parlament, dar să iasă altul mai slab cotat, doar pentru că partidul lui a fost mai bine plasat!